miercuri, 17 iulie 2013

Incompatibilitate

Îţi par impar în lumea-ţi incompletă, 
Atât de-n armonie cu figura ta perfectă, 
Şi-ţi completez unghiurile ascuţite, 
Cu forme sferice, ameţite, 
Seduse de-a ta armonie. 
De-atâta perfecţiune, alunecat-am în beţie... 
Dar, când tu zaci fără cusur pe-o coală albă, 
Încep să cred ca-s doar o pată ce te-nconjoară,
Şi murdaresc cu a mea imperfecţiune 
Ceva ce mie-mi pare-a fi minune; 
Şi ca orice îndrăgostit, 
Nu vreau să mă las dezgolit, 
Să le pătez cu sentimente 
Pe gândurile tale perfecte,
Nu cutez să-ţi tulbur nici mintea, nici suflul,
Cu imperfecţiunea pe care o naşte sufletul. 

Rămâi cu bine, draga mea vedetă,
Sunt tot eu, iubită incompletă, 
Rămâi cu bine, aşternută pe-o copertă, 
Şi nu uita c-ai fost şi-mi eşti perfectă!