Daca ai avea putere

Mi-ai promis de atatea ori
Ca poti sa ma duci aproape de nori
Si ca vei fi mereu langa mine;
Uite ca nici tu nu te-ai ascultat pe tine!

Mi-ai reprosat adesea ca sunt un copil,
Ca ai avut merau un suflet nobil,
Dar care a uitat ce era mai important:
Sa ma pretuiasca ca pe un diamant!

Nu ai avut niciodata putere,
Te-ai ascuns de ploi in bratele mele,
Ai vrut doar sa ma stapanesti,
Nu ai stiut ce-nseamna sa iubesti!

Un inger pierdut

Am ramas un inger cu aripile taiate
Singur,printre atatea ganduri uitate.
Cum sa invat sa mai iubesc
Daca fara tine nu stiu sa traiesc?

Iti vad chipul printre filele udate
De atatea lacrimi,dar poate
Te vei intoarce sa la stergi pe toate.
Sa te intorci,asa cum ai plecat,in noapte!

Un singur calator

Ai fost vreodata singur.....pasind printre straini...pierdut intr-o jungla de ganduri ?Atunci poti sa ma intelegi....Viata asa cum e ea cu bune,cu rele trebuie luata in seama .De atatea ori am incercat sa ne croim alte lumi,alte universuri perfecte..in care toti oamenii sunt buni,toti pot visa fara sa se loveasca de probleme,toti pot sa-si urmeze sperantele si inimile pana la fericirea absoluta.....dar de fiecare data ne izbim de peretele gros si puternic al realitatii.....de fiecare data cand facem cate un cucui inseamna ca ne-am trezit !Viata poate nu e asa de roz cum pare....,dar nici asa de neagra cum o descriu multi!Viata te invata sa fi cine esti,ci nu cum sunt altii,te invata sa fi unic,sa iubesti si sa dai tot ce-i mai bun din tine pana la ultima suflare....da....viata te invata sa fi un singur calator ,sa te urci in trenul vietii tale ca unic pasager si sa privesti inainte orice s-ar intampla...sa privesti spre un nou inceput,unul mai bun poate ,mai milos si mai bland cu sufletele fragede pe care le avem noi oamenii....niste suflete ce imbraca o haina umana .....iar apoi ....spre sfarsit o dezbraca si devin ingeri....fiecare om e un inger in adancul lui...dar si un demon....insa sensibilitatea,sentimentele si trairile scot din adancul nostru niste.......LACRIMI DE INGER!

Fantoma dragostei

Ai ramas ca o fantoma,
O iluzie in noaptea grea
Vocea inimii tale ma tot cheama
Ma lasi sa ma sting in amintirea ta!

Ajuta-ma,Intinde-mi mana
Sa pot sa zbor
Sa ating chiar luna
Apoi aseaza-ma pe-un nor!

Tine-ma in brate
Si inconjoara-mi fruntea cu bujori
Taci,nu-mi mai sopii atatea romante!
Doar taci si da-mi ai dragoste-i fiori!

Esti chiar aici;te simt
Stai chiar langa mine
In odaia neagra,in patul meu stramt
Si ma inveti sa ma apar de suspine!

Desi nu te vad ,desi te-am pierdut
Fantoma dragostei tale inca mai e langa mine
Caci desi n-ai fi vrut,desi n-as fi vrut
Inima ta inca imi apartine!

Ploua...

O lacrima cade,
O urma de iubire,
Aducand pamantului ofrande
Si dezmierdandu-l cu o singura privire.

Ploua cu amintiri plapande
Aducand sufletului indurerare
Si presarandu-mi pe obraz lacrimi calde
Ce se transforma-n data in margaritare.

Acum sufletul imi arde
De suspin si de durere
Doar ploaia in ganduri imi patrunde
Lasand in urma-I o solemna cantare.

Pentru tine

De dragul tau voi invata
Sa te iubesc neincetat
De dragul tau voi astepta
Sa fii un print adevarat:

Sa imi cutreieri visele
Si sa-mi asculti cuvintele
Doinele de dor si jale
Sa se tranforme-ntr-o-ntamplare

Sa vi la mine-n noapte
Sa ma alinti cu soapte
Sa ne fie luna felinar
Iar stele sa-mi aline sufletul amar.

Sa-mi pui la ureche
Doua cirese pereche
Si sa saruti ochii mei
Ca doua flori de tei.

Sa ne iubim ca doi nebuni
Sub lumina sfintei luni
Si sa cada peste noi
Lacrimile unei solemne ploi.

Iubirea

Nu exista iubire fara suferinta.Desi aceste doua sentimente par a nu avea legatura unul cu altul,totusi unul dintre ele aduce cu sine pe celalalt.
Iubirea inseamna doi,o fata si un baiat ,destre care vorbesc in esenta toate melodiile de dragoste,care ,desi fericiti la inceput,ajung sa sufere unul din pricina celuilalt.
Pe peretii umezi si reci ai unui pod vechi pe care sunt scrise cu apa oceanelor de ganduri poemele de dragoste compuse de un autor fara nume se vede umbra unui trup uscativ,slabit de durere pe obrajii caruia stralucesc lacrimi de stele.E fata ce acum pare de nerecunoscut fiindca nu se mai simte la fel de iubita ca altadata.
De asemenea intr-o padure intunecoasa si sumbra ,suspinele iubitului ei acopera mugetul cerbilor pierduti parka si ei in noapte in mrejele iubirii.
Ea srie poezii de dragoste in care-si asterne sentimentele pe hartie prin cuvinte intelese doar de ea scrise cu sarea unor lacrimi de diamante,pe cand el se retrage in lumea lui si spera ca intr-o zi sa o reintalmeasca pe zana viselor lui.
Acum ,desi se revad ,se tem sa nu ajunga iarasi in capcana ucigasa a iubirii.

Despre iubire......

Iubirea.....un cuvant atat de simplu ca forma ,dar atat de complex ca sens!Se spune ca o singura data in viata iubesti cu adevarat....o singura iubire....o singura stea care straluceste pe un cer inorat.....si totusi suferim din ce in ce mai mult ...cu fiecare despartire simti cum spinii trandafirului primit la prima intalnire iti inteapa inima......De ce?.....De ce atata suferinta pentru o iluzie?......De ce versi atatea lacrimi pentru cineva care nu te merita,care a facut totul mai putin sa te iubeasca,care a stiut tot ce simti,dar nimic ce sta cu adevarat in inima ta,care te-a privit de atatea ori cu ochii goi si te-a strans in bratele lui reci......A fost atat de aproape de tine...si totusi atat de departe.......De ce atatea minciuni aruncate si atatea vise spulberate pentru o simpla iluzie.....caci toate iubirile nesincere sunt in esenta lor niste iluzii..........care intr-un final nu fac altceva decat sa-ti umple inima de venin.....veninul dulce-amar al unui vis pierdut intre doua lumi paralele......si mai presus de toate,acum cand totul e pierdut,naruit,spulberat apare o singura intrebare: DE CE?

De acum...

Acum te cred,iubesti si speri
Ca intr-o zi vei fi aceeasi fata
Ca nu te indoiesti,ci crezi
Ca-n lacrimi n-o sa mai stai-necata

Ca ochii tai albastri raman senini
Ca un cer de primavara ,
Ca de acum nu mai suspini
Ci razi mereu ca prima oara...

C-o floare alba te asemeni
Ce va fi mereu
Dulceata primei sarutari
Alaturi la bine si la greu…

As vrea.....

As vrea s-ajung la stele,
Sa te ating,,
As vrea sa fiu o parte din tine
Si sa te simt…

As vrea sa fiu tu
Sa nu ma mai mint ,
As vrea sa te iubesc
Fara sa fiu ranit.

As vrea sa cred in tine
Fara sa ma-ndoiesc ,
As vrea sa simt iubire
Fara sa mai gandesc.

As vrea sa fiu o raza de soare
Sa mangai intreaga-ti splendoare ,
As vrea sa fiu o raza de luna
Si sa-mi transform iubirea intr-o lacuna.

Sa uit de tot,cand se va sfarsi
Fiindca stiu ca asa nu ma va rani
Sa lupt din nou cat imi sta-n putinta
Si sa iubesc iarasi cu intreaga-mi fiinta…

De ziua ta.....

E ziua ta ,mamico,
Si-n dar de ziua ta
Vreau sa-mpletesc cununa
Din pulbere de stea.

Si sa o pun pe fruntea
Ce vesnic lumineaza
Si zi de zi ,din veci,
Ea tainic gand vegheaza.

O raza de lumina
Din luna argintie
O prinzi,o iei in mana,
In palma ta lucie.

Si vers cu foc rasuna
Cu glasul tau mieros,
Iar stele se-aduna
Pe chipul tau frumos!

Un trandafir...

Mi'ai daruit un trandafir
Mi'ai daruit un singur fir
Si mi'a fost indeajuns
Sa'ti descopar secretul ascuns.


Iubirea noastra il invie
Iubirea noastra i da o mireasma vie,
Cand trandafirul se va oflili
Iubirea noastra va murii.


Ce trist e fara el,
Pamantul de alta data
In care vesinc era vesel
Sufletul meu de tanara fata.

Fara tine

Te vad,te simt aproape de mine,
Te caut si nu gasesc altceva decat suspine!
As vrea sa te alint asa cum o faceai si tu
Dar nu gaesc in tine decat un suflet acru!

Ma pierd si incerc sa gasesc un antidot,
Dar i-un ocean de ganduri in care nu pot sa inot!
Doar amintirea ta si visele ma tin in viata...
De mi-as putea vreodata coase sufletul cu ata...

Poate ca asa voi fi uitat de tine
Si de noptile albe,pline de ganduri si suspine,
De tot ce-a fost frumos si a trecut,
De pasii tai cand ai plecat si de ultimul sarut!

Suferinta

Ma ti in brate mai mereu
Si te induri de chipul meu:
Nu vrei sa-l arzi,nici sa-l ascunzi
Preferi mai bine sa il uiti...

Dar asta doare si mai tare
O simti si tu prin voci amare.
Si tot ma minti ca-mi va fi bine,
Dar bine-mi e doar langa tine.

Nu vrei sa plang,nici sa suspin,
Dar amintirea ta i-un spin...
Vrei sa te cred,sa inteleg
Ca nu mai suntem un intreg!

Iar eu te-ascult si plang mai tare...
Nu vei iubi un suflet care
Traieste numai pentru tine,
Iubirea ta ii curge-n vine!

Tu ai ales o alta fata
Cu ochii goi,cu fruntea lata,
Cu maini prea reci;asa e ea
Si nu-ti va da iubirea mea!

Frunzele plang

Este toamna.Vantul se rataceste printre crengile aplecate ale pomilor,purtand usor spre asfintit frunzele ruginii.Se rotesc in jocul lor nebun,se prind una de alta si zbor spre ultimele raze de lumina trandafirie care inunda vazduhul.
Cateva se pierd,indreptandu-se ademenite de parfumul gutuielor azurii sau de cel al ultimelor petale de tranafir care bucura gradina cu o imagine a gingasiei.Rosul florilor se pierde in covorul asternut pentru ceremonia de adio a gradinii peste care se scufunda linistea inmarmuritoare. Petalele lui aproape vestejite inca se mai lupta cu vantul.
Ultimele raze de soare pier incet,incet…Frunzele trec din gradina cu flori,in livada,unde cele din urma fructe se lasa mangaiate de slabita aura de lumina si caldura.
In surdina rasuna ecoul simfoniei produse de vantul care stapunge in navala sa nebuna crengile uscate si dezgolite ale copacilor care-si plang de mila lasandu-si coroana imbatranita spre asternutul moale si scanteietor al pamantului.
Frunzele se ridica din ce in ce mai sus,astfel incat pot vedea cantaretii plecand spre un alt taram,la un alt stapan care sa le asculte trilurile inchinare naturii.Trec pe rand stoluri de pasari care inalta cerului un cantec de adio.In urma lor o ploaie de lacrimi izbugneste iar vazduhul intunecat arunca sabii de lumina catre pamantul inmarmurit.
Vantul se coboara si el cu repeziciune,prabusind frunzele spre covorul pieirii.Vazand cum totul s-a terminat,frunzele isi dau seama de soarta ce-au sa urmaze si incep si ele a uda pamantul cu lacrimi.In urma lor,sufletul unui poet isi rataceste privirea spre vazduh ,iar inima ii suspina pentru ca a inteles de ce frunzele plang.

Ma doare

Ma doare sa-ti vad chipul
Sters de picaturi de ploaie
Nici inima,nici timplul
Nu-ti vor lasa vocea sa piara in puhoaie!

Nici stelele,nici luna
Nu-mi vor rapi atingerea si mana
Ce-ti cauta chipul in bezna gandurilor,
Privind nauc printre versurile anotimpurilor.

Ma doare si totusi nu ajung la tine
Ma prapusesc intrand in infernul de suspine
Nici vantul nu mai poate alunga aceasta suferinta
Ma gandesc la tine si te viser cu intreaga-mi fiinta!

Noapte de iarna

Cerul arde ca o vatra
Incalzind albe morminte
Si rasuna peste vai
Taina-aducerii aminte.

Pasari albe trec in zbor:
Vantul le arata lumea.
Presarate cu fior
Adorm stelele si luna.

Pamantul ramane pustiit
Sub ploaia fluturilor albi:
S-au prabusit,au adormit,
Lasand in urma codrii dalbi.

Toamna mi l-a rapit

Bate vantu-n stanga,’n deapta
Ma gandesc la una, alta
Bate vantu-n dreapta,’n stanga
Tot el imi opreste fuga.

Pasari plec cu gandul meu
Ratacit la el mereu
Bucium canta in surdina
Si cat mi-as dori sa vina…

Vantul mi l-a luat din brate;
Mi-am facut asa sperante…
Doruri vii si ganduri multe

Inima sta sa le-asculte.

Si ma-ntreb eu cateodata
De-as avea o alta soarta
Cine oare mi-ar mai spune
Care-s rele,care-s bune?

Copilarie de vis

  Ceea ce dadea farmec locului copilariei mele era anotimpul toamna pe care mi-l petreceam in livada bunicii.

  Ma asezam pe covorul de frunze asternut parca special pentru mine si priveam umbrele negre de pe cerul inlacrimat de stele ,a caror stralucire se intrezarea printre nourii grei de amintiri venite din trecut.

  Pomii desfrunziti ma imbratisau cu arome imbietoare .O ora imi era de ajuns sa imi impletesc o cununa de vise si soapte pe care vantul,in treacatul sau repede,mi le daruia alaturi de ultimul trandafir de iubire pe care-l culesese din gradina ramasa pustie.

  Apoi,atrasa de mireasma painii coapte de bunica,ma duceam in casa si adormeam intotdeauna in patul meu peste care se rasfrangeau,prin ochiul de geam ,razele calde ale lunii surazatoare.

  Livada bunicii era taramul meu de poveste in care eu deveneam regina naturii cu chipul scaldat in razele de soare,cu buclele gingase prin care vantul neobosit se incurca in zilele senine.

  Dar timpul a trecut si peste mine.Am crescut si,plimbandu-ma printre copacii imbatraniti,natura parca refuza  sa mi se destainuie.M-a uitat,fiindca multi ani la rand nu am mai fost sa o vad.Regretele sunt tardive si nu schimba cu nimic cruda realitate . Oricum,desi livada pare ca m-a uitat,eu nu am uitat-o si nu o voi uita niciodata.O voi pastra intotdeauna intr-un colt de suflet ,in acel sertatal inimii pe care scrie cu litere din frunze ruginii,,COPILARIA MEA”.

  Mi-e greu sa vad ca toata vraja a inceput sa se destrame usor,usor…Inocenta copilariei , increderea in zane,spiridusi si fantome rautacioase au disparut.Acum nu mai sunt fiica livezii ,nu mai altceva decat un om obisnuit,care si-a inceput drumul spre maturizare si gandul ca intoarcerea in trecutul plin de miresmele copilariei este imposibil ma descumpaneste,cu fiecare zi ce trece…