Copilarie de vis

  Ceea ce dadea farmec locului copilariei mele era anotimpul toamna pe care mi-l petreceam in livada bunicii.

  Ma asezam pe covorul de frunze asternut parca special pentru mine si priveam umbrele negre de pe cerul inlacrimat de stele ,a caror stralucire se intrezarea printre nourii grei de amintiri venite din trecut.

  Pomii desfrunziti ma imbratisau cu arome imbietoare .O ora imi era de ajuns sa imi impletesc o cununa de vise si soapte pe care vantul,in treacatul sau repede,mi le daruia alaturi de ultimul trandafir de iubire pe care-l culesese din gradina ramasa pustie.

  Apoi,atrasa de mireasma painii coapte de bunica,ma duceam in casa si adormeam intotdeauna in patul meu peste care se rasfrangeau,prin ochiul de geam ,razele calde ale lunii surazatoare.

  Livada bunicii era taramul meu de poveste in care eu deveneam regina naturii cu chipul scaldat in razele de soare,cu buclele gingase prin care vantul neobosit se incurca in zilele senine.

  Dar timpul a trecut si peste mine.Am crescut si,plimbandu-ma printre copacii imbatraniti,natura parca refuza  sa mi se destainuie.M-a uitat,fiindca multi ani la rand nu am mai fost sa o vad.Regretele sunt tardive si nu schimba cu nimic cruda realitate . Oricum,desi livada pare ca m-a uitat,eu nu am uitat-o si nu o voi uita niciodata.O voi pastra intotdeauna intr-un colt de suflet ,in acel sertatal inimii pe care scrie cu litere din frunze ruginii,,COPILARIA MEA”.

  Mi-e greu sa vad ca toata vraja a inceput sa se destrame usor,usor…Inocenta copilariei , increderea in zane,spiridusi si fantome rautacioase au disparut.Acum nu mai sunt fiica livezii ,nu mai altceva decat un om obisnuit,care si-a inceput drumul spre maturizare si gandul ca intoarcerea in trecutul plin de miresmele copilariei este imposibil ma descumpaneste,cu fiecare zi ce trece…