Jungla de pe Venus

 Este o zi torida pe Terra ,dar cu mult mai bine este in jungla de pe Venus.Soarele nu incalzeste prea tare,vantul adie usor cu o briza ce invaluie orizontul.Padurea de palmieri este verde si deasa ,tocmai de aceea pamantul este umed si inca rece.
 In mijlocul acestui decor de paradis un copil de vreo cinci ani se plimba uluit calcand cu talpile-i goale solul umed si simtind cu palmele ridicate spre cer sarutarea desertica a soarelui.
  Asta simteam eu...il vedeamca printr-o magie printre umbrele gigante ale plantelor.Desi nu era aer,respiram amandoi,hranindu-ne parca unul cu sufletul celuilalt.Copilul s-a apropiat de mine si cu vocea stalcita a incercat sa-mi spuna ceva.M-am recunoscut indata in chipul lui pribeag de visator.Eram uluita!...stateam fata in fata cu mine insami....era atat de frumos ....de unic!
  Fetita a grait atunci:
 -Inchide ochii!Vezi...ai ajuns pe Venus,o planeta fara viata ,dar pe care tu poti trai,intr-o junglace exista doar inauntrul tau.Aminteste-ti asta mereu:imaginatia e totul!
  Vocea ei a pierit inecata intr-o tacere subita.Am deschis ochii,zarind geamul camerei mele de unde luceafarul cel bland imi zambea.Fusese doar un vis,dar vorbele acelui copil imi dicteaza si astazi sensul vietii!