Atât de-n armonie cu figura ta perfectă,
Şi-ţi completez unghiurile ascuţite,
Cu forme sferice, ameţite,
Seduse de-a ta armonie.
De-atâta perfecţiune, alunecat-am în beţie...
Dar, când tu zaci fără cusur pe-o coală albă,
Încep să cred ca-s doar o pată ce te-nconjoară,
Şi murdaresc cu a mea imperfecţiune
Ceva ce mie-mi pare-a fi minune;
Şi ca orice îndrăgostit,
Nu vreau să mă las dezgolit,
Să le pătez cu sentimente
Pe gândurile tale perfecte,
Nu cutez să-ţi tulbur nici mintea, nici suflul,
Cu imperfecţiunea pe care o naşte sufletul.
Rămâi cu bine, draga mea vedetă,
Sunt tot eu, iubită incompletă,
Rămâi cu bine, aşternută pe-o copertă,
Şi nu uita c-ai fost şi-mi eşti perfectă!
