Amintirea ma poarta...Amintirea ma duce...
Ma gandesc si acum la acel loc special:casa bunicilor,leaganul copilariei mele,ce-mi zambeste si acum prin geamurilevechi peste care soarele isi lasa buclele-i de foc sa curga ca o cascadamaiestoasa de vapai.
Anii aceia frumosi in care reusam sa zbor peste toti cand visam s-au scurs,dar reinvie in sufletul meuprin urmele ve le-au lasatpe peretii varuiti ai casei.
Dintre toate reminescentele,una va ramane mereu inchisa intr-unul dintre sertarele inimii mele...Amintirea imi umple sufletul,topind gheata prezentului...Traieste in mine!
...Era o zi friguroasa de iarna.Casa bunicilor zacea la fel de trista ,de anosta sub plapuma cea alba...Parea mahnita...sau cel putin asa credeai daca nu-i treceai pragul."O casa ca oricare alta" ar fi spus orice drumet grabit de suflarea de gheata a vantului,dar doar un om profundputea citi pe zidurile macinate de timp toate tainele pe care le ascundea.
De cum am pasit inauntru,miresmele blande de gutui degerate si de mere coapte mi-au gadilat narile.Odaile erau scunde,mici si simplu decorate,asa cum le stiam dintotdeauna.Ceva insa era diferit...ceva ce nu observasem pana atunci...Printre miresmele dulci salasluia una intepatoare,una atat de cunoscuta,dar totusi atat de noua acum.M-am lasat purtata de un instinct ciudatsi am ajuns in fata unei usi vechi de lemn.Mireasma se simtea tot mai puternic...Deschizand-o,am patruns intr-o camera pe care nu o mai vazusem pana atunci.Fusese mereu acolo,dar niciodata nu simtisem nevoia s-o vad,sa-i descopar tainele,sa citesc printre urmele scrijelite pe peretii vechi ce miroseau a "Florile de mucigai"ale lui Arghezi,a"Parga" Lui Voiculescu si a tuturor volumelor ce se odihneau acolo,soptindu-si unul altuia povesti frumoase.
O lume noua mi se asternuse in fata ochilor...biblioteca...
De cum intrasem,o forfota neobisnuita tulburase linistea solemna...Cartile zumzaiau,sopteau vorbe sonore pe care doar o inima curata de copil le putea intelege...Eu le intelegeam!...Erau speriate,dar in acelasi timp etuziaste ca o alta persoana vrea sa le descopere tainele.
Aveam pe atunci sapte ani...vedeam mereu in jurul meu oamenii citind...nu-i intelesesem pana atunci.Lectura era pentru mine o statuie somtuasa de marmura careia nu-i puteam descoperi valoarea .
M-am apropiat de unul dintre rafturi si-am smuls din gramada cea mare de carti una singura.Ce ma atragea la ea?Ce ma facuse s-o aleg tocmai pe aceasta?...Raspunsul era...acel instinct ciudat ce se nascuse in mine odata cu zorii zilei.
Deodata o voce slabita imi sopti:
-Ai mai citit vreodata?
-Nu!am raspuns eu cu vocea tremuranda...
-Haide cu mine si-am sa-ti arat o lume minunata...doar citeste primele randuri!Nu-i greu!...Iar apoi o sa vezi cum lierele vor curge sub privirea ta!
Am inceput sa citesc.Era o senzatie ciudata,noua,dar foarte placuta.Cuvintele parca ma hipnotizau...Zburasem pe aripile acelei slove intr-o alta lume.Descoperisem la tot pasul personaje ce pareau tot mai vii,mai reale.
...Asta era atunci!Copilaria m-a parasit...sau poate am parasit-o eu pe ea...dar un lucru e cert:...niciodata nu o voi uita!Copilaria mi-a adus cele mai frumoase momente.Chiar daca drumul meu spre maturizare e tot mai scurt,in adancul sufletului meu voi ramane mereu un copil!
